Nu stiu pe unde am umblat , in stele , in luna…sau doar gravitam in jurul unei sperante , false dupa cum se vede…

In zadar depui CV-uri ca nu te cheama nimeni la interviu , nici macar nu mai au timp sa le citeasca , am ajus sa tresar cand vad ca mi-a fost vizualizat CV-ul , dar cu atat raman ca nu se finalizeaza nimic.

Sunt multi cei care cauta si dintre ei multi au experienta , asa ca mai au o sansa reala , zic eu , sa gaseasca un job…iar restul nu mai prezinta importanta pentru ca in viziunea angajatorului “nu stiu sa faca nimic “!

Asa este !

Dar cu o mica investitie din partea angajatorului acesti “nestiutori ” ar avea sansa sa ajunga cei mai buni executanti …dar nimeni nu are resursele necesare ca sa gandeasca asa, sau macar sa indrazneasca sa puna problema in modul asta .

Sunt impietrita , muta , surda si gri , nu mai am ce sa spun , cui sa spun si m-am saturat sa tot gasesc scuze , realitatea e una singura si e cruda , viata e o lupta dura si nu multi castiga macar o batalie…

Am auzit zilele trecute la radio un reportaj despre tinerii absolventi , care ies someri de pe bancile facultatilor…nu e corect  , dar nimeni nu ii mai angajeaza , cei mai norocosi au sansa unui internship ,  dupa sunt iar in aceeasi barca .

Imi aduc aminte ca vroiam sa plec din tara  , cred ca asta e o ultima solutie pe care inca nu vreau sa o admit…

Trece timpul si eu ma simt ca o frunza uscata in bataia vantului , e greu sa stau linstita undeva , ma zbucium si caut mereu…