Ma trezesc dimineata si merg cu ochii semideschisi bajbaind caut oglinda…incerc sa deschid ochii mai larg , mi se pare un efort suprem dar reusesc si ma vad pe mine , stau intr-un nor de ceata cu somnul apasandu-mi pe pleoape , ascult tacerea si simt ca afara e frig si intuneric , asa e !

Doi ochi negri patrunzatori , dulci ca o cafea neagra si aspri ca un puf de lebada  , cu o privire catifetala aidoma unui spin…ma privesc .

Sub ochi sunt doua pungi mari gri , doi saculeti cu amintiri  , cu vise si nesomn , legati la gura strans cu griji spinoase…cercanele sunt acolo si par o parte integranta din totul numit expresia mea…mai jos o grimasa care se vrea a fi zambet , oare al cui o fi , ca al meu nu-i !

Stau , asta fac mereu , privesc , ascult , simt  , e ca si cum imi separ simturile in mii si mii de fire invizibile care simt totul hiperbolizat , din nou simt , simt pulsul lumii care e diferit de al meu si ma intreb oare de ce…

Retorica !

Ochii imi cad mai jos, pe mainile mele mici care scriu , oare ce scriu si pentru cine?

Raspuns : pentru mine , ca sa imi consume din patima mistuitoare pe care o am cladita in sulflet , ma doare , ma arde , ma mangaie si m-am obisnuit sa sa ma arda pe interior , sa ma transform intr-un ambalaj gol , fara sens…

Asta sunt eu o mica caricatura  , un om…atat !

sad